

Skinoren crema 30g (Schering)
Acid azelaic
Acidum azelaicum
D10A X03 - Antiacneic de uz topic
Particularităţi farmacologice
Efectul antiacneic se explică prin acţiunea anticomedonală, antibacteriană şi antiinflamatorie. Acţiunea anticomedonală se datoreşte inhibării keratinizării anormale şi a hiperactivităţii glandelor sebacee, cea antibacteriană se manifestă pe bacteriile gram-negative, îndeosebi pe Propionibacterium acnes şi Staphylococcus epidermidis, în citoplasma cărora se acumulează printr-un mecanism transportor transmembranar activ iono-dependent şi modificarea pH-ului celulei bacteriene, iar cea antiinflamatoare prin captarea radicalilor liberi. Reduce concentraţia acizilor graşi liberi în lipidele pielii. Acidul azelaic inhibă tirozinaza şi depigmentează pielea în locul aplicării.
Indicaţii
Tratamentul local al acneei vulgare, hiperpigmentarea pielii.
Utilizare terapeutică
Se aplică topic pe faţă şi alte regiuni afectate ale pielii de 2 ori pe zi (dimineaţa şi seara) timp de 2-6 luni.
Efecte adverse
În debutul tratamentul poate apărea iritaţie locală (eritem, prurit, usturime).
Contraindicaţii
Hipersensibilitatea la preparat.
Precauţii
A păzi ochii şi mucoasele de contactul cu acidul azelaic.
Specialităţi:
Skinoren (Schering, Germania)
Prezentare: Cremă 200 mg/1 g-30 g în tuburi. Terman de valabilitate: 5 ani. Condiţii de conservare: Temperatura sub 300 С Statut legal: Cu prescripţie medicală.