

Nazol Advance spray 15ml
Nazol Advance
R01A B - Decongestant
Sagmel Inc, SUA
Compoziţie
Oxymetazolini hydrochloridum 50 mg, Camphora 170 mg, Mentholum 170 mg, Extr. Eucalypti 170 mg, Benzalkonii chloridum 40 mg, Propylenglycolum 10 g, Vehiculum ad 100 ml.
Prezentare
Aerosol 30 ml.
Particularităţi farmacologice
Oximetazolina este un vasoconstrictor topic puternic care înlătură fenomenele de congestie nazală şi restabileşte respiraţia. Camfora, mentolul, extractul de eucalipt şi benzalkoniul manifestă efect antiinflamator, antiseptic, antiedematos şi imunomodulator, fluidifică mucusul dens şi ameliorează efluxul lui din sinusurile nazale. Propilenglicolul protejează mucoasa iritată şi o apără de uscare.
Indicaţii
Bolile respiratorii acute, sinuzitele, otitele.
Utilizare terapeutică
Adulţi şi copii peste 12 ani: Se pulverizează câte 2-3 pufeuri în fiecare meat nazal de 2 ori pe zi. Copii 6-12 ani câte o doză de 2 ori pe zi.
Supradozare
Tahicardie, hipertensiune arterială, foarte rar nelinişte, slăbiciune, cefalee, greaţă. Tratament: Terapie simptomatică.
Efecte adverse
Senzaţie de arsură sau uscăciune a mucoaselor nazale, strănut, hipersecreţie nazală. După tratament persistă senzaţia de congestie nazală.
Contraindicaţii
Hipersensibilitatea la preparat.,vârsta sub 6 ani, rinita atrofică, hipertensiunea arterială, ateroscleroza severă, tahicardia,, glaucomul, hipertiroidismul, diabetul zaharat, feocromocitomul, afecţiunile renale, prostatita şi hipertrofia de prostată, sarcina.
Interacţiuni
Dacă se absoarbe în cantităţi suficiente, oximetazolina potenţează efectele hipertensive ale maprotilinei, antidepresivelor triciclice şi inhibitorilor de MAO cu risc de criză hipertensivă.
Precauţii
Nu se recomandă utilizarea preparatului mai mult de 3 zile, deoarece efectul scade.
Termen de valabilitate: 2 ani. Condiţii de conservare: Loc uscat, răcoros, ferit de lumină. Statutul legal: Cu prescripţie medicală.