

Novynette
G03A A09 - Contraceptiv oral
(Gedeon Richter, Ungaria)
Compoziţie
Desogestrelum 150 mcg, Etinylestradiolum 20 mcg
Prezentare
Comprimate filmate N 21 şi N 3´21.
Particularităţi farmacologice
Contraceptiv oral monofazic. Mecanismul acţiunii constă în inhibiţia eliberării hormonilor foliculostimulant şi luteinizant, fără care nu are loc ovulaţia. În afară de asta preparatul modifică viscozitatea mucusului cervical în aşa fel, încât acesta devine o barieră în calea spermatozoizilor. Inhibă şi nidaţia.
Indicaţii
Contracepţia orală.
Utilizare terapeutică
Câte 1 comprimat pe zi, de dorit la una şi aceiaşi oră, începând cu prima zi a ciclului menstrual, apoi urmează o întrerupere de 7 zile. Următorul ciclu poate fi început, dacă pacienta doreşte, imediat după întrerupere. Dacă s-a uitat primirea unui comprimat, acesta trebuie luat cât mai curând posibil sau suplimentar la următorul. Întreruperea cu 36 ore poate avea ca urmare sarcina.
Efecte adverse
Hemoragii intermenstruale, modificarea scurgerilor vaginale, infecţii vaginale (de ex. candidoză), tensiune în regiunea sânilor, greaţă, vărsături, colelitiază, icter colestatic, chloasma, eritem nodular, erupţii cutanate, intoleranţă la lentilele de contact, cefalee, migrenă, dispoziţie labilă, retenţie de lichid, scăderea toleranţei la glucoză, modificări ponderale.
Contraindicaţii
Sarcina, afecţiunile hepatice severe, sindromul Dubin-Johnson şi Rotor, afecţiunile cardio-vasculare şi cerebro-vasculare actuale sau în antecedente, bolile trombo-embolice, neoplaziile hepatice, mamare sau ale endometrului, hipertrofia endometrului, afecţiunile metabolismului lipidic, hipertensiunea arterială severă, diabetul zaharat grav, porfiria, sângerările vaginale de provenienţă necunoscută, otoscleroza, icterul idiopatic al gravidelor în antecedente, pruritul cutanat sever al gravidelor.
Interacţiuni
Ampicilina, cloramfenicolul, neomicina, tetraciclinele, sulfamidele, dihidroergotamina, anxioliticele scad eficacitatea preparatului. Creşte acţiunea anticoagulantelor indirecte, toxicitatea antidepresivelor triciclice şi maprotilinei. Împreună cu bromocriptina conduce la amenoree şi galactoree, creşte hepatotoxicitatea altor preparate hepatotoxice.
Precauţii
Înainte de începutul utilizării preparatului se recomandă excluderea sarcinii, controlul ginecologic (tensiunea arterială, glicozuria, funcţiile hepatice, starea glandelor mamare, analiza citologică a frotiului vaginal). Insuficienţa cardiacă, afecţiunile hepatice hipertensiunea arterială, epilepsia şi migrena în antecedente, diabetul zaharat, varicele, tumorile uterine benigne, endometrioza sau mastopatiile, coagulopatiile. În timpul utilizării preparatului se recomandă controlul medical la fiecare 6 luni. Apariţia durerilor acute în epigastru poate fi un indiciu al tumorii hepatice. Fertilitatea se restabileşte peste 1-3 luni după sistarea tratamentului. Tratamentul trebuie suspendat imediat dacă a) apare cefalee severă, b) creşte tensiunea arterială sau c) se prevede o operaţie chirurgicală (cu 6 săptămâni înainte de operaţie), în cazul imobilizării îndelungate sau d) în graviditate.
Termen de valabilitate: 3 ani. Condiţii de conservare: Lista B, temperatura 15-300 C. Sl. Cu prescripţie medicală.